Sadism patologic
Recunosc că îi urăsc pe cei care consideră că viaÅ£a reprezintă o sansă de a epata prin nenumarate “carpe diem” urmate de zile mizerabile în care îşi plâng de milă ÅŸi varsă venin peste cei mai mici ca ei. De fapt îi compătimesc mai mult decât îi urăsc pentru că în viaÅ£a lor cusută cu aţă putredă vor avea doar clipe. Iar acele clipe vor fi fost atât de neînsemnate ÅŸi de scurte în final, încât vor părea un pumn de nisip într-un deÅŸert care nu poate susÅ£ine viaÅ£a.
Sunt fericit ca am lângă mine persoane imperfecte care greÅŸesc pentru ca eu să le înÅ£eleg ÅŸi să le iert cu speranÅ£a că ÅŸi eu voi fi iertat “mâine”. Sunt fericit că viaÅ£a nu e uÅŸoară ÅŸi că încă pot visa naiv la lucruri pe care nu le pot avea. Sunt fericit că am ÅŸansa să fiu complet.
Autorul nu-ÅŸi asumă responsabilitatea juridică sentimentală finananciară morală pentru părerile exprimate în postarea de mai sus. Gândurile ÅŸi ideile expuse reprezintă rezultatul unei ciocniri între cele patru personalităţi ale acestuia: romantică, deprimată, jurnalistică ÅŸi aia-rea’.
Filed under: Personale |
Tags: fericire, iubire, mila, naivitate, nisip, prostie, rautate, tristete, ura, viata

No Responses to “Sadism patologic”
Leave a Reply