Am citit aici ceva ce mi-a adus aminte de cum era viaÅ£a când nu era aÅŸa de complicată. Acea viaţă simplă care vibra la bucuria unei prajituri pe care o primeam când, foarte subtil, le aminteam părinÅ£ilor mei că “miroase a cofetărie” în momentul în care eram în apropierea acelui loc magic. Acum reprezintă doar un magazin de unde îmi pot cumpăra singur ce vreau.

Privesc acum ca un strain acele vremuri în care mă bucuram ca am o “patina de fier cu patru roÅ£i” pe care o foloseam ca skateboard ÅŸi îmi juleam genunchii pentru că rămânea înÅ£epenită în asfaltul moale, de vară, de pe Camil Ressu. Nici nu mă mai oboseam să merg la mama să mă plang, îi arătam doar, îmi juleam genunchii ÅŸi mai rău când mergeam la Å£ară. Åži ea ÅŸtia, nici Michael Jackson nu ÅŸi-a chinuit genunchii cum i-am chinuit eu pe ai mei.

La ţară mi-am petrecut vacanţele copilăriei, am trait simplu şi am construit fântâni din borcane de muştar si dopuri de de la sticle de coca cola pe care nu le băusem eu. Era greu să găseşti dopuri de coca cola atunci pentru că, ori erau folosite ca brelocuri, ori rămâneau ataşate la sticla de origine, ambalaj preţios pe atunci.

Timpul trecea greu, dar nu ma grăbeam, am impresia că nimeni nu se grăbea. Puteam să merg desculÅ£ prin praful rece ÅŸi fin al Bărăganului la opt dimineaÅ£a când mergeam la pepeni, înainte să înceapă “dogoarea”, ÅŸi era bine. Apoi mâncam pepene rece cu toată faÅ£a ÅŸi scuipam seminÅ£ele oriunde.

Concluzia: Mi-e dor de placerea răcoroasă a lucrurilor simple.