Am lipsit din blogosferă în ultimele zile din motive întemeiate. Ce mai e nou? Păăăi la FJSC au pus pisoare într-o toaletă unisex. Apoi s-au prins şi au lipit repede nişte afişe prin care te roagă să-ţi tii jucăria în pantaloni sau să foloseşti cabinele. Asta e, atât i-a dus capul.

În altă ordine de idei, n-am rezistat, şi am cumpărat noul Schweppes Mandarin. Am avut un şoc chimic, emoţional şi gastric. Are exact acelaşi gust cu sucul de 2 lei pe care il serveau la “sifoane”, la ţară, pe vremea când mergeam pe bicicletă încălţat cu papuci prafuiţi şi apreciam orice era colorat şi se numea “cico”. Ţin minte şi acum procedeul de fabricaţie.

Sifonarul lua o sticlă mica (aparent curată), punea puţin concentrat portocaliu dintr-un bidon de plastic alb murdar, apoi umplea sticla cu sifon de la un robinet, o agita puţin şi… Voila, Schwepps Mandarin! M-am umplut de nostalgie! Ce vremuri!

Toată vara am fost împreună, peste tot, doar noi doi. Era perfect şi habar n-aveam că perfecţiunea are un preţ. O aşteptam cuminte la masa mică şi rotundă ce acum era ornată în mod natural cu frunze galbene, parcă bolnave. Acolo, între blocuri, la umbră, era locul meu de linişte, simţeam ca mă ascund de Bucureşti. Tocmai când îi comandam şi ei un rom cu cola, a apărut.

Trebuia să-mi dau seama că zâmbetul acela pe care îl afişa transmitea ceva. S-a aşezat, a băut din paharul meu, şi-a desprins părul, iar parfumul ei, parcă pus în mişcare, m-a învăluit discret. Victima (eu) era pregătită. Ma putea cuceri oricand, de cate ori ar fi vrut.

A vorbit câteva minute despre cum o fată de la salonul unde se tunde ea îşi vopsise căţelul roz. Zâmbea încontinuu, flirta cu mine de parcă abia ne cunoscusem şi eu eram Brad Pitt. În fine, după câteva pahare şi câteva confirmari că o iubesc şi mă iubeşte, a căzut bomba.

- Ce să facem noi în Paris?!
- Ne iubim şi ne trăim viaţa, schimbăm peisajul.
- Am înţeles asta, dar de ce îl schimbăm de tot?! Cu ce trăim noi acolo?
- Dar chiar trebuie să planifici tot? De ce nu poţi să te laşi dus de val?

…….

Spre miezul nopţii era totul aranjat, urma să stăm în apartamentul unei prietene care se mutase împreună cu viitorul soţ şi să deschidem un studio foto. Totul era perfect, cum ziceam. A dracu’ perfecţiune! Macar m-am ales cu sexul de “multumesc-ca-te-muti-cu-mine-in-franta-ca-un-fraier”.

(va urma…)

Capitolul 1
Capitolul 2
Capitolul 3
Capitolul 4
Capitolul 5
Capitolul 6

I have a friend over revoltat measure and prezervativele wants to be removed from pharmacies. Although it seems a caprice pueril at first sight and have a dose of logic from the viewpoint of the person buying. Lansez and I to debate the issue and tell where the rebellion started.

He just happened: The man in desperate need of condoms, sees a pharmacy and enter. There were two tails and were only people who were sick or pain. Obviously my friend was felt very stanjenit because he was there because it simtea incredibly well and wanted to make sex.

With awareness incărcată and background noise removed from a woman who had trouble with a măsea tried to be as discreet and asked how slowly could mark condoms desired. Seller, a bătrânel, went in search of miracles cutiuţei rubber. Only after that went back to a raft started to ţipe as hard as you can not mark X, but that has Y. Obviously all those sick and îndurerate were acuzator looked at my friend revoltat (or at least so it seemed his). Obviously you felt even more embarrassed by what was done.

And so I called and I explained the problem. Maybe it would be useful some automatic. No?

Cam asa arata o postare de pe blogul meu tradusa cu Google Translate. Postarea in romana aici. Blogul in “engleza” aici.

Cea mai tâmpită reclamă din ultimul timp:

Paharul se numea “Il Vichingo” si avea 1,5 litri. O nebunie!

…. şi erau mici şi dragalase, îţi venea să le iei cu tine acasă!
- Bine ca nu le-ai luat! Asta mai lipsea!
- Bă da parcă eşti din piatră, n-au nicio vină că noi le distrugem habitatul!
- Auzi, dar de habitatul nostru nu-ţi mai pasă? Plouă prin tavan şi n-am plătit chiria. Mai ai vreun ban?
- Îl sun pe Vlad să ne mai trimită, ăla e şi studioul meu. Nu mai fii aşa agitat!
- Vreau să mergem acasa, urăsc Parisul, urăsc viaţa boemă la care am visat, urăsc cartierul ăsta plin de jeg şi marocani care vând porumb copt! Nu mai suport mirosul de porumb copt, îl trag în piept zilnic, cu stoicism, în timp ce stau la fereastra şi mă uit lung după tine. Îmi închipui că ieşi de la metrou cu rucsacul tău jerpelit şi îmi faci cu mâna de parcă vii de la serviciu, iar eu, acru, inchid geamul, îţi descui uşa şi mă bag în pat ca să par supărat.
- Dar pe mine, ma urăsti?
…

Adevărul era că uram faptul că nu puteam s-o urăsc. Ştiam că n-o să pot vreodată să refac cuiburile de pinguini arctici împreună cu ea. În Romania nu mai are provocări. Nu prea am şanse s-o conving, aşa că stau ca blegul pe fereastră şi pozez apusuri în Saint Martin până când se întoarce pentru cele câteva zile de normalitate.

Atunci ne plimbăm până seara târziu şi mă lasă s-o pozez goală a doua zi de dimineaţă, fără machiaj, fără filtre sau blitz. Doar ea, eu, aparatul şi lumina ce se chinuie să intre prin fereastra murdară. Are răbdare cu mine ore întregi şi câteodată, atunci când zâmbeşte într-un anumit fel, ştiu că se simte dorită si apreciată. Atunci mă relaxez, ascult sunetul obturatorului şi mă simt norocos…

(va urma…)

Capitolul 1
Capitolul 2
Capitolul 3
Capitolul 4
Capitolul 5

La metrou in Milano.

In alta ordine de idei, cand ieseam de la metrou au venit niste comunisti la mine si m-au agasat mai rau decat Martorii lui Iehova sa ma inscriu in partidul lor. Mi-au spus pana si ca am fata de comunist si ca asta ar trebui sa fie drumul meu in viata. Na belea!

Aparatul ei era mai tare ca al meu. Era ca şi cum ea ar fi desfăcut o sticla de bere cu dinţii după ce eu m-am chinuit 20 de minute să scot capacul cu un cuţit de unt.

Ea şi fratele ei moşteniseră un studio foto de la tatăl lor. Ea nu prea putea să stea în interior, simţea nevoia de a fi în natură. “Ce tâmpenie!, mi-am zis”.

Intra în studio când era vreo tipă prea pudică să se lase fotografiată de un barbat. Da, fratele ei descoperise că agaţatul în baruri se poate transforma în poze cu “românce sexy” vândute site-urilor de profil din Germania.

După ce i-am văzut aparatul şi i-am invidiat fratele, am mers să mâncăm. Eu eram tot în papuci, şort şi tricou, cum mă luase din staţia lui 27. Mi-a spus că o cheama Aprilia. Eu am înţeles Aprilie, dar m-am prins atunci când a menţionat că motocicleta e mai sexy ca ea. Eu am bâlbâit ceva legat de motociclete Aprilia şi cât de sexy era ea însă textele erau aşa de ieftine încât nu s-a prins. Mai bine.

Conversaţia a rămas la motociclete şi am hotărât, împreună, că bărbaţii admiră la motociclete cam aceleaşi “părţi” pe care le admira şi la femei. Eu eram oricum vrăjit, mi se părea genial să ascult o femeie vorbind despre forme, mai ales că ilustra tactil.

Capitolul 1
Capitolul 2
Capitolul 3
Capitolul 4

(va urma…)

Nu stiu de ce sunt atat de pămpălău când e vorba de femei. Un prieten mi-a spus candva ca am inventat o nouă formă de sado-maso. Acum mă uit la uşa aia nenorocită prin care a ieşit săptămâna trecută să salveze foci bărboase (sau ce dracu’ salvează ea de obicei) şi imi doresc să intre încet, să-şi lase rucsacul pe podea, să se descalţe şi să vina în pat cu picioarele ei reci, să mă sperie.

Îmi place că mereu împrumută accentul ţării unde merge, am râs 3 zile când a venit din Australia.

- Extraordinar, m-am apucat să rememorez momente vesele! Chiar că sunt sado-maso!

Mai bine mă concentrez s-o urăsc pentru că de data asta plecatul la salvat de pinguini n-a mai fost aşa de amuzant. Chiria la studio n-am platit-o, la apartament nici atât, iar clienţii îşi caută probabil alţi fotografi chiar în timp ce eu îmi plâng de milă.

Totuşi… e adorabil de ciudată când se întoarce, reîncărcată totată cu drăgălăşenie de pui de urs arctic sau canguri de niştiucare. Aş vrea să se întoarcă mai repede. Sunt iremediabil, mai bine mă concentrez s-o urăsc pentru că a trebuit să vând un obiectiv pentru mâncarea de microunde care zace acum în congelator. Eu mă întorc în ţară când se întoarce în ţară.

Capitolul 1
Capitolul 2
Capitolul 3

(va urma…)

Atunci am rămas cateva minute în staţie, oarecum gânditor; nu ştiu ce asteptam. Când a coborat din tramvaiul ce venea din sens invers am crezut că scap aparatul şi parcă imi părea rău ca n-am plecat, mă ţineam bine de bara ruginită ce opreşte de obicei beţivii din staţie să nu cada printre maşini. Nici nu mi s-a mai părut aşa frumoasă, eram total blocat.

Era îmbrăcată cu un tricou alb si jeanşi. M-am uitat drept în ţâţele ei de emoţie. Trebuia să ma concentrez pe faţă, dar era prea târziu. Fetele îşi dau seama imediat unde te uiţi, chiar daca a fost doar o fracţiune de secundă. Am deschis gura să zic ceva şi i-am văzut privirea dojenitoare. Parcă spunea “N-are nimic că te-ai uitat, ştiu că sunt cam transparentă azi. Pervers mic!”. N-am mai zis nimic, în schimb a zis ea:

- Dar aparatul meu, nu vrei să-l vezi?

Capitolul 1
Capitolul 2

(va urma…)